luni, 2 aprilie 2007

Blogul meu - problema mea!

Simplul fapt ca mi-am facut blog, a generat o serie de probleme. Nu ma refer la probleme in adevaratul sens al cuvantului (luna si-a mutat pozitia, vin inundatiile, o sa murim de cald), ci mai degraba la o serie de discutii.
Unele persoane m-au rugat sa nu le dezvalui numele (pentru ca s-ar putea afla cine sunt) si mi-au spus ca blogul e un mod de "a-mi spala lucrurile in public". Altele si-au imaginat ca blogul ar trebui sa fie foarte asemanator cu un jurnal: intim, secret si 100% sincer. Mi s-a mai spus ca blog au doar cei fara viata personala, sau in general persoanele foarte lame si ca daca o sa continui sa implic persoanele din viata mea in blog o sa se supere pe mine. Insa, pana la urma, intr-o forma sau alta, sunt intrebata: "De ce ti-ai facut blog?" sau "De ce iti pui blogu pe mess?"
Asadar: de ce mi-am facut blog?

Eu toata viata mi-am dorit sa am un jurnal in care sa scriu absolut tot ce-mi trece prin minte si la care sa ma uit cu drag dupa ani si ani. Am avut mai multe variante de jurnale (unul l-a citit mama :) ), insa acestea nu au fost niciodata asa cum am vrut eu sa fie: in primul rand nu-mi placea cum scriam/ scriu (as fi vrut sa am un scris perfect, care sa te fascineze din prima, caligrafic vorbind), deci nu era estetic si in al doilea rand, imi circulau atat de repede ideile in cap, incat nu puteam sa le controlez si treceam de la o fraza la alta sau, in timp ce scriam o propozitie imi venea in cap alta si mai interesanta si tot asa... Mi-ar fi placut sa fiu genul de persoana care sa aiba scris caiete si caietele pline cu povesti, poezii (de astea am scris si eu cateva :D ), citate, teste...insa eu mai mult eram/ sunt extrovertita si imi place sa vorbesc mult,sa gesticulez, sa-mi exprim ideile pe moment, sa cer parerea etc. (asta oricum e alta poveste).
Booon...anii au trecut, am renuntat la gandul de jurnale si caietele ascunse de ochii tuturor, dar acum 2 ani parca, am vazut intr-o revista termenul de blog. Initial mi-a suras ideea, dar apoi, ba n-am avut chef, ba n-am avut timp, ba nu-i vedeam rostul, ba..ba..ba...
Dupa ce iar a mai trecut un timp, am inceput sa intru in contact cu diferite bloguri: sa le analizez, sa le citesc, sa-mi imaginez eu cum as scrie, cu cine ma aseman mai mult si tot asa, pana cand, intr-o zi in care imi faceam ordine in viata si in planuri (simteam ca trece timpul pe langa mine), am hotarat ca trebuie sa am si eu blog.
Am intrat la o facultate, la care in mod normal trebuia sa-mi dezvolt abilitatile de a scrie si de a fi cat mai creativa, dar dupa un an in care am muncit pe rupte si am scris pentru a putea intra aici, am realizat ca nu e deloc asa: de creativitate si expresivitate nu prea am nevoie, de scris trebuie sa scriu scurt si la obiect, poftim????
Si dupa 2 ani, am decis ca e timpul sa fac ceva!

In concluzie: mi-am facut blog pentru ca:

vreau sa scriu, vreau sa continui sa scriu, sa capat fluenta in a scrie, sa-mi dezvolt vocabularul....

am o ocupatie zilnica, ma organizeaza si astfel imi creez un hobby

ma scapa de anumite frustrari..

e un mod ca ceilalti sa ma cunoasca mai bine, un mod in care cei care ma cunosc deja sa afle ce-am mai facut si poate un mod in care, ajung sa-i distrez pe cei din jur (tot mi s-a spus ca sunt o persoana amuzanta:) )

imi place sa scriu, sa povestesc, sa fiu metaforica (?!?!?!)

am vrut sa fiu in trend, hihihi :))

si lista continua...nu-mi vin acum toate motivele in cap, poate si pentru faptul ca sunt foarte racita si nu prea am creierul oxigenat...cine stie?

Imi promovez blogul pe mess, pentru ca vreau ca lumea sa vada ce scriu (poate si dintr-un egocentrism ascuns), poate ii ajuta in vreun fel, ii mai destinde, le da un subiect de discutie...sau ii lasa indiferenti, ii enerveaza..mai stiu eu... Nu am crezut niciodata ca exprimandu-mi ideile liber si in vazul tuturor ajung sa-i supar pe cei din jur. Am incercat sa le explic, ca e blogul meu, e treaba mea ce scriu acolo si atata timp cat nu jignesc pe nimeni, sau nu fac pe nimeni (in mod direct) sa se simta prost, nu ar avea de ce sa se supere. La urma urmei sunt doar niste nume asezate pe o pagina, intr-un univers virtual (plus ca nici nu am asa multi cititori;) ). Cateodata imi vine sa-mi "iau jucariile" si sa plec. Nu pot! M-am atasat de blogul meu copil si simt nevoia sa-l apar. Nu de alta, dar face parte din mine, e munca mea, ideile mele, timpul meu...si vreau sa fie respectat. Plus de asta, daca eu ii respect (ce dur suna) pe ceilalti, ei de ce sa nu-mi respecte si mie munca?
In final, zic asa: ca sa nu mai am "probleme" am sa incerc sa nu mai dau nume prietenilor in blog, eventual le scriu initiala, sau un X sau le dau porecle (ha ha ha).... Oricum criticile sunt constructive, si pana la urma, n-or sa ma critice la nesfarsit. Cel putin eu asa sper :))

Un comentariu:

blur spunea...

ti-ai facut blog pentru ca asta inseamna ceva pentru tine. numele meu este iri. nu columbeanu si nici vreun secret de stat. ideea e ca ai facut ceva pentru tine si pot sa fac parte din asta. multumit, incantat, mandru si in acelasi timp indragostit, ingenunchez in fata printesei care si-a facut blog. fa-te bine si iubeste-ma!!