miercuri, 2 mai 2007

Cugetari nocturne

Astazi ma gandesc...de fapt, in acest moment ma gandesc. La ce? Primul raspuns este inevitabil: la nimic. Insa nu sunt in dispozitia de a genera o discutie despre nimic, in schimb sunt intr-o dispozitie foarte calma, usor ciudata. Poate e cauzata de luna plina de afara, care se vede perfect si in acelasi timp ireal de frumoasa de la geamul meu. A, iar in afara de luna, e foarte probabil ca la starea mea sa fi contribuit si faptul ca m-am uitat pe niste bloguri...
Ma gandeam la cat suntem de diferiti si in acelasi timp la cat suntem de asemanatori. Cum ceea ce vad scris de altii ma fac sa strig "Daaaa,daaa.Stiu! Si eu am trecut prin asta" sau "Hei, exact asta simt acum" sau ma fac sa-mi doresc sa cunosc acei oameni, sa ies cu ei la o cafea si sa vorbim ore in sir, si asta doar pentru ca am sentimentul ca ne-am potrivi si ca suntem compatibili. Sunt uimita de cati oameni interesanti descopar citind bloguri. Ma transpun in lumea lor, si pentru cateva momente, am senzatia ca viata mea e mult prea banala, ca stilul meu e mult prea simplist, ca ei au reusit sa spuna intr-un "ambalaj cu funda rosie" tot ceea ce eu n-am reusit sa spun...sau nu m-am gandit sa spun.
Apoi deschid ochii si-mi dau seama ca nu e asa. Realizez ca fiecare are ceva unic si ceva special, ca fiecare are o anumita calitate...si daca unii pot sa-mi genereze stari stranii prin scris, eu poate pot sa le generez astfel de stari prin viu grai...
Ideea e ca scrisul ne ajuta sa ne descoperim...atat pe noi, cat si in fata celorlalti. Si de ce sa nu spunem? Uneori ceea ce scriem ne transforma in niste persoane fascinante, inexplicabil de complicate sau amuzante sau inteligente, mai pe scurt, ne modifica. Nu spun ca nu suntem asa si in realitate...dar parca prin scris ne vine mai usor sa "vorbim",nu?
Insa nimic, dar absolut nimic nu se compara cu o intalnire face 2 face, pentru ca numai atunci personajul creat de mintea ta (sau a mea) capata dimensiuni umane...si putem incepe o conversatie "pe picior de egalitate".
Ma gandesc...ca poate daca lasam la o parte toate mastile si toate aerele de fiinte intangibile si abstracte...undeva, cu totii suntem asemanatori...
Si totusi, daca toti am fi asemanatori, unde ar mai fi farmecul? Imprevizibilul, misterul si curiozitatea fac diferenta.

7 comentarii:

tree spunea...

tocmai pentru ca nu suntem asemanatori ne gasim atat de interesanti. tocmai pentru ca fiecare are ceva al lui care poate il gaseste sau nu in altcineva incercam sa descoperim cat mai multi oameni, sa ne comparam cu ei, sa ii apreciem, sa ne simtim mici pe langa ei, pentru ca la final sa ne dam seama ca si ei au facut acelasi lucru. niciodata s anu zici ca esti cel mai insignifiant om de pe pamant! :)

Doru Oprişan spunea...

Si totusi, in aglomeratia din RATB, in traficul infernal de pe strazi.. parca nu mai suntem toti atat de asemanatori, speciali, interesanti, etc... Atunci parca nu iti vine cheful sa iesi cu un necunoscut la cafea, nu? :)

ana spunea...

@ tree- exact asa este...nu stim totul, vrem sa stim cat mai multe si asta ne mentine treaz interesul.
@doru- of,:)tocmai de asta am spus ca unii oameni imi par asa pe net, atunci cand citesc ce au scris, pentru ca daca m-as vedea cu ei..e posibil sa fiu total dezamagita si sa nu-mi arda de nici o cafea;)

blur spunea...

mie imi place sa agat pe net. sunt atat de urat incat pot fi fat-frumos, multumita impersonalitatii messenger-ului... asadar.. daca am iesi toti la o cafea... cred ca ne-am prapadi de ras.. "a... uite-l pe blur, credeam ca e mai gras", "a.. uite-o pe ana, credeam ca are sanii mai mari" .. etc ("aaa.. uite-l pe doru.. arata mai bine in poza din profil /:)")

ana spunea...

@ blur - :)))))....poate n-ar spune toti asa, dar in mod sigur ar fi fun:P

notalent369 spunea...

uuuu...chiar!ce tare!...mm..doar ca misterul in privinta lui doru, ptr mine e elucidat:))
dar chiar e o idee.

blur spunea...

hai ma la o bere !! ca imi sterg blogu (rile) ..