marți, 1 mai 2007

Marea mea...

Este 1 mai. Nu stiu cum de s-a creat acesta traditie, dar in aceasta zi, majoritatea lumii se duce la mare. Eu nu.
Cand eram in liceu, ii rugam din tot sufletul pe ai mei sa ma lase de 1 Mai la mare, dar ei nici nu vroiau sa auda, pe principiul ca eram prea mica si nu aveam ce cauta acolo cu toti "betivii si drogatii". Evident vroiam in Vama.
In primul an de facultate m-am dus la mare de 1 Mai: eu, cortul si buna mea prietena Diana cu febra 40 de grade. Eram fericita: am instalat cortul, am plecat sa ma plimb singura prin Vama, unde m-am intalnit cu o gramada de oameni cunoscuti, iar marea ma astepta. Cand m-am intors la cort, am observat ca apa nu mai avea mult pana sa-l inunde, iar Diana vroia acasa. Dintr-un egoism tipic amestecat cu optimismul ca "ai sa vezi ca totul va fi bine", am mutat cortul, am cumparat pastile si am iesit la plimbare.
Spre seara, au mai venit 2 prieteni, mai exact unul, ca celalalt avea sa-mi devina dupa cateva ore:)), am infofolit-o pe Diana, am mutat-o intr-un cort mai mare, pe o saltea si noi am plecat sa ne distram. A doua zi dimineata, raceala incepea sa treaca, soarele ne incalzea trupurile infrigurate, iar marea era calma si parea ca si ea se bucura de ziua minunata.
Ma bucur ca am fost de 1 Mai la mare: am inghetat de frig (aveam pe mine 2 perechi de pantaloni, 5 pulovare, o geaca si un fular pe cap), fata imi era rosie si arsa, parul incalcit, aratam ca naiba, dar cand am ajuns in Bucuresti eram fericita.
Am o relatie speciala cu marea. Multi spun ca au o legatura extraordinara cu Parisul, ei bine, eu am cu marea. Mi-e dor de mare. De cand ma stiu, nu a fost an in care sa nu vad marea. Trebuie sa o vad, altfel ma sufoc. Chiar daca in ultimii ani nu am fost la mare in sezon si nu m-am bucurat de bronzul mult ravnit, am fost la mare cat sa o salut si sa-mi dispara dorinta nebuna de a o vedea, de a o mirosi si de a o atinge.
Imi place la mare: agitatia, atat a ei cat si a oamenilor, nisipul fin, terasele, buna dispozitie degajata de toti din jur si sentimentul placut pe care-l ai, atunci cand stai pe plaja, noaptea, si crezi ca esti doar tu, cerul instelat si marea, cand te cuprinde o liniste inexplicabila si esti convins ca nimic nu are ce sa-ti faca rau in acel moment.
Anul asta nu am fost de 1 Mai la mare, dar i-am promis ca o sa ma bucur pe deplin de ea in vara, pentru ca stie ca nu pot trai fara ea si ca trebuie sa o vad macar pentru o clipa...

2 comentarii:

zuz . spunea...

am fost eu, am vazut-o de la bulgari. parea mai frumoasa anul asta, mai albastra si mai linistita. am stat cateva zile impreuna si era mereu acolo cand ma trezeam...

ana spunea...

Ma bucur foarte mult. Sper sa ma pot bucura si eu de ea in vara asta...