vineri, 15 iunie 2007

Minciuna, buna noastra prietena.

Este usor sa ne prefacem. Este usor sa zambim, dar in realitate sa fim tristi, la fel cum este usor sa simulam melancolia, cand de fapt noi suntem mai mult decat ok. Spunem despre noi ca suntem sinceri si ca orice reactia ni s-ar citi pe fata si ca nu am putea minti niciodata, uneori fara sa fim constienti ca pana si atunci mintim.
Cel mai amuzant lucru mi se pare cand cineva iti spune adevarul razand si tu il consideri minciuna sau pur si simplu o gluma proasta, iar cel mai trist mi se pare momentul in care tu contientizezi ca acela este adevarul, dar te minti pe tine, pentru ca nu vrei sa-ti fie spulberate visele.
Daca nu suntem sinceri cu ceilalti, de ce macar nu suntem sinceri cu noi? Cand am incetat sa mintim si am inceput sa ne mintim?
Fugim de adevar, de palpabil, de concret, incercam sa uitam ca suntem fiinte rationale si puternice, care ar putea sa se descurce oricum si ne ascundem in spatele unor argumente, pe care daca le-am spune cu voce tare, sunt sigura ca ne-ar pufni rasul, sau plansul..dupa caz.

"Promit ca mananc prajitura asta la 12 noaptea si de maine renunt la dulciuri", cati dintre voi chiar au renuntat?

"Daca mananc prajitura asta si ciocolata si punga de fistic si un pic de inghetata, o sa ma simt mult mai bine si nu am sa mai sufar", o, daaaaaaa, oare asa a fost?

"Fumez iarba in fiecare zi, dar nu sunt dependent!!!", ahaaaaaaaaa, si normal ca nu esti, esti convins, nu?

"Se comporta urat cu mine, ma supara des, dar el/ea glumeste", eu zic, la STAND-UP cu el/ea, pe bune.

"Imi vorbeste de fosta/fostul prieten/prietena cam in fiecare zi, dar stiu ca a trecut peste si mai stiu ca eu voi fi cea care o/il va schimba si mai stiu ca pe mine ma place", mdaaaa...stiu ca nu te-ai gandit niciodata ca ai putea fi cu ea/el doar ca s-o/sa-l ajuti sa-l/s-o uite, sau..te-ai gandit si ai zis ca NU e posibil asa ceva?

"Ma, imi place tipul, e amuzant. Nu simt fluturasi si alte alea, dar mai ies de 5 ori si atunci voi fi convinsa ca el este alesul, doar nu simti de la inceput daca iti place cineva sau nu,nuuuu?", ba daaaaaaaa, de cele mai multe ori simti daca intr-adevar iti place de abia dupa nunta...cum, nu stiai?

"Stau cu el/ea pana gasesc pe cineva mai bun!"...si eu care credeam ca doar perele pica din cer.

" O sa ma sune. Ne-am cunoscut ieri, el era un pic ametit, dar am avut ataaaaaat de muuuuuulte lucruri in comun si o sa ma sune. Asa mi-a zis. Eu i-am dat numarul ;) si el l-a scris pe pachetul de tigari pe care l-a uitat pe masa...sau...nuuuuu, nu l-a uitat, cred ca nu-mi mai aduc eu aminte", sunt sigura ca nu l-a uitat si ca o sa te sune, dar stii ca e posibil sa fie si doar imaginatia ta, nu?

Toti ne dorim adevarul. Toti ne suparam cand suntem mintiti. Dar in momentul in care suntem pusi fata in fata cu el (despre adevar vorbesc), ne incruntam, devenim drepti si mandri si-l negam cu tot sufletul. Ne convine mai mult sa ne mintim si sa continuam sa credem ca traim intr-o lume roz bonbon.

Oare asa suntem mai fericiti sau pur si simplu, mai presus de minciuni, de fericire si de autoamagire, sta o mare si intensa speranta...ca poate lucrurile chiar asa vor fi?

10 comentarii:

ana spunea...

adevaru doare , dar toata lumea il prefera . nu e bine sa traiesti intr-o stare de amagire

foggie spunea...

Ne place sa ne ascundem, fie ca suntem suficienti de maturi s-o recunoastem sau nu. Ne ascundem de noi si de cei mai multi.
Avem impresia ca suntem intr-un fel, k noi n-am face ever ever nu shtiu ce, dar, de fapt, adevarul, atunci cand e spus cu toate literele, te izbeste in fata."Nu ai vointa cat sa tii naibii dieta aia, hai sa fim sinceri!"..."eii...nu e vb de vointa, mi-a fost pofta de o prajiturik aseara,nu e vb neaparat de vointa. Eu am vointa,si intotdeauna reusesc ce imi propun, sa stii..o sa vezi tu atunci cand o sa ma apuc de cura asta de slabire, raspunse ea cu o privire taioasa. Insa chipul i s-a intunecat pe loc in mod vizibil, si asa a ramas toata seara".
Adevarul doare a naibii de tare, Ana! E ca o un jet de apa foarte rece care ne face sa tremuram de frig si de care abia asteptam sa scapam. Numai k el nu pleaca. Adevarul tot ala e, tot acolo ramane. Noi ne amagim singuri. Ne oferim diverse pretexte. ne construim scenarii, doar ca sa nu ne confruntam cu noi insine si cu ce suntem noi de fapt. Auto-constientizarea e un proces greu si de durata. Nu toti il inteleg.
Eu cred ca cei mai multi isi construiec propria lume, in care incearca sa evidentieze aspectele pozitive si sa le picteze, sa le camufleze intr-un fel pe cele negative. Si nu ma refer aici la raporturile pe care le avem cu ceilalti, ci strict la relatia noastra cu noi.
Foarte bun postul, Ana!

Vlad spunea...

Singurul motiv pentru care dispretuim minciuna este pentru ca la un moment dat o sa dispara si e neplacut sa schimbi directia brusc

Scrisisme spunea...

... o dat' am avut şi eu parte d-un frappé, dar nu cred să ţină nici doi; te-am pe Spătuiri; bien à toi, Totulestescris...

ana spunea...

@ Ana : Da, nu e bine, desi multi nu stiu ca traiesc intr-una.

@ Foggie: Multumesc mult :*

@ Vlad : Dispretuim minciuna...din mult mai multe motive.

@ Scrisisme : Stiu. Merci :)

Să-ţi zburde ielele prin păr spunea...

hi..hi..da mai, normal ca ne ascundem de noi si de ceilalti. Minciuna face parte din natura umana, cred ca nici un om nu este destul de "tare" incat sa suporte adevarul pana la capat. Daca nu am/ne-am minti nu cred ca am putea supravitui avalansei de adevar. Mi-am adus aminte de o reclama pe care o vad in fiecare zi la metrou: "Unii nu suporta adevarul, pentru toti ceilalti il scriem in fiecare zi."
Cred ca nici unul dintre noi nu este capabil sa suporte adevarul, iar momentele scurte si foarte rare de luciditate deplina sau chiar partiala au puterea sa ne darame.

Cinderella spunea...

Cel mai mult ma amuza faptul ca oricare dintre noi daca am fi intrebati ce parere avem despre minciuna am declara ca o dispretuim.Si totusi...micile minciuni fac viata mai suportabila.Mai o minciuna din politete,mai una ca sa nu-l ranim pe celalalt sau sa ne amagim pe noi si uite asa ne obisnuim cu doamna minciuna.Ah,nici nu stii in cate din exemplele de minciuni din blogul tau ma regasesc..:)

maria spunea...

autoamagire nu?micile minciuni sunt, cred eu, mult mai putin periculoase. si pana la urma ce conteaza daca suportam sau nu adevarul, daca pana la urma ni-l concepem noi, zi de zi de zi...si ce daca unii isi doresc sa traiasca o minciuna. si ce daca sunt slabi? si ce daca toti ii ataca? ei sunt asa cum sunt, noi suntem asa cum suntem, iar lumea perfecta e departe de a se intampla. haide ana, ca trece timpul!:P

GonZo spunea...

mi cred ca lumea ar mai exista fara minciuna, deoarece de la inceputul timpului au existat minciuni, si o lumea fara minciuni e ca un mar fara mere. Lumea solosete minciuna: pt ca poate, pt trebuie si pt ca asa simte. pt uni toata viatza lor a fost o minciuna, au trait intro minciuna.
Minciuna este devierea de la realitate o fuga, un mijloc de ocolire, care de multe ori poate salva vieti dar totodata pune capat vieti. . . .
asa ca niciodata nu o sa stim de ce mintim, dar o facem toti, fie ca asa vrem fie ca e din greseala.

blur spunea...

cauta hooverphonics - eden. :*