luni, 11 februarie 2008

De jurnalul clasic la cel virtual sau de la 1 la comunitate

În copilarie eram fascinată de persoanele care scriau într-un jurnal.
Le admiram puterea de a-şi sincroniza gândurile cu vorbele puse pe hârtie şi mai ales fidelitatea faţă de acel carneţel frumos colorat şi protejat de un lacăt.
Am avut şi eu unul, dar am renunţat la el deoarce mi se părea că scrisul meu nu era estetic, astfel încât strica tot farmecul acelor pagini umplute cu gânduri şi sentimente mai mult sau mai puţin puerile.
Anii au trecut, dar undeva în sufletul meu, am râvnit mereu la acele jurnale colorate, cu pagini strălucitoare, umplute de fraze frumos aşezate în pagină, de poze şi amintiri.
Odată cu maturizarea mea şi trecerea de la adolescenţă la semi-adult, s-au dezvoltat şi noile tehnologii : Internetul, comunicarea-online, messenger-ul, blog-ul.

Am să mă opresc la cel din urmă, pentru că datorită lui am reuşit să-mi îndeplinesc dorinţa arzătoare din copilărie. Blog-ul este un jurnal online, pe care spre deosebire de cel clasic, poţi să-l faci public, astfel încât să fie citit de oricine, sau să-l păstrezi intim, personal şi ferit de ochii celorlalţi.
Astfel, am început să intru în contact cu diferite bloguri: să le analizez, să le citesc, să-mi imaginez eu cum aş scrie, cu cine mă aseman mai mult şi tot asa, până când, într-o zi în care îmi faceam ordine în viata şi în planuri (simţeam că trece timpul pe lângă mine), am hotărât că trebuie să am şi eu blog. Chiar din momentul în care am scris primul post, am simţit că s-a creat o legatură puternică între mine şi acest jurnal virtual, mai exact că el face parte din viaţa mea şi ca orice lucru care este al meu şi la care ţin, trebuie să am grijă de el, să-l apăr şi să-l fac cunoscut.

Evident că după ce am scris primele texte am început să aştept reacţii, care bineînţeles întârziau să apară. Veneam de la facultate cu sufletul la gură, ca să-mi verific mail-ul, iar când sus în pagină îmi aparea You have no mail, eram atât de dezamăgită şi supărată, de parcă nu ştiu ce lucru grav mi s-ar fi întâmplat.

Treptat am început să mă prind cum stă treaba şi anume am început să-mi caut bloguri preferate şi astfel am descoperit o gramadă de lume interesantă şi talentată, am aflat lucruri pe care nu le ştiam, am ajuns să cunosc mai bine unele persoane.
Îmi place că lumea se implică şi lasă comentarii şi-şi exprimă părerea, că se leagă prietenii, virtuale idile, că unii promovează pe alţii, că apar certuri, gelozii, orgolii, că practic se formează un fel de comunitate online, mai mult sau mai putin dispersată, în care toţi fac acelasi lucru: scriu.

Ţin minte şi acum că primul comentariu primit a fost de la un băiat, care mi-a răspuns la întrebarea disperată: unde e Muzeul Ţăranului Român? Am fost atât de fericită că cineva mi-a descoperit blogul, încât am început să-mi verific mail-ul nu de 3 ori, ci de 8 ori pe zi.
După ceva timp, lumea a început să-mi comenteze des posturile, să-mi spună că le place ceea ce citesc, că o să revină, să-mi dea sfaturi sau să-mi mulţumească pentru sfaturile date. Nu pot să vă descriu în cuvinte sentimentul extraordinar pe care l-am avut, în momentul în care am observat că lumea mă citeşte: pe de o parte ma simţeam importantă, fericită şi apreciată, iar pe de altă parte, era gândul că n-o mai pot da în bară şi că ceea ce scriu chiar contează şi uneori trebuie să mă gândesc de două ori înainte să aştern ceva pe pagină.

De abia în momentul în care cineva mi-a criticat blogul pe blogul său, mi-am dat seama că lumea asta virtuală m-a absorbit complet şi că un sfert din viaţa mea este reprezentată de blog: nerăbdarea cu care îmi aştept comentariile, faptul că îmi verific mail-ul de 100 de ori pe zi, rutina pe care mi-am creat-o citind lista mea zilnică de bloguri, oamenii pe care i-am cunoscut prin intermediul blog-ului şi mai ales discuţiile pe care le am cu prietenii despre bloguri, m-au făcut să realizez că viaţa mea este împărţită în două: lumea reală şi lumea virtuală.

Nu mai îmi este ruşine să recunosc asta, nu mă mai simt penibilă şi fără viaţă personală, ci pur şi simplu am ajuns să constientizez că trăiesc, iubesc, am prieteni, citesc, dansez în viaţa reală, dar că pe lângă toate astea, există o categorie de oameni pe care îi cunosc doar virtual şi de care vă spun sincer că m-am ataşat şi alături de care le trăiesc poveştile, le ascult sfaturile şi le citesc gândurile.

Ceea ce scriu în jurnalul meu virtual a ajuns să aibă impact şi asupra celorlalţi, iar asta îmi dă o satisfacţie deosebită, deoarece simt că într-un fel sau altul îi ajut pe acei oameni: uneori le alin durerea, alte ori le dau speranţa, uneori îi fac să zâmbească şi de cele mai multe ori îi învăţ să fie mai buni şi să-şi aducă aminte că nu sunt singuri.

Rămân fără cuvinte atunci când primesc un mail în care cineva îmi spune Bravo, te citesc zilnic şi-ţi mulţumesc pentru tot şi mai ales pentru ceea ce ai scris în data de…, când am plâns câteva ore bune, cum n-am mai plâns demult sau Simplu: iţi mulţumescsau Datorită ţie mi-am dat seama cât am greşit în situaţia X şi mi-am cerut scuze.
Toate acestea pot părea lucruri mărunte, dar când ajungi să vezi că tu, prin ceea ce scrii, eşti cel care le declanşează, începi să înveţi că părerea ta contează şi mai mult de atât, îţi este ascultată, urmată şi luată în serios.

Până la urmă, evoluţia jurnalului clasic la cel virtual, nu trebuie privită ca un lucru negativ, ci pur şi simplu ca o noua formă de comunicare, ce ne ajută să interacţionăm mai uşor, sa ne spunem deschis punctele de vedere, să observăm că şi alţii au trecut prin ceea ce am trecut noi, mai exact ne uneşte, ne creează un scop comun şi cel mai important dintre toate, ne arată că nu suntem singuri!

Acest articol, scris de mine, a aparut in octombrie 2007 in revista Media&Advertising la rubrica Young Talents..si m-am gandit sa-l impartasesc si cu voi .

26 de comentarii:

persy spunea...

Felicitari pentru articol...e foarte tare...pakt k nu le publici pe toate..sunt foarte reusite

momo spunea...

non-printesa adevar graieste:)felicitari!

foggie spunea...

o sa-ti trimit pdf-ul cu articolul!!it'a a promise:) ti pup

Cine vorbeste? spunea...

Auzi, dar de ce sa plangi cand citesti ceva? sau cand te uiti la un film de exemplu? ce se petrece?

Petruta Margineanu spunea...

Super tare! La mai multe!

Lexy spunea...

Asa te-am descoperit eu, din articolul respectiv si asa am descoperit lumea aceasta minunata. La mai mare

pimkee spunea...

nu`i printesa si ma uimeste din nou. bravo pentru articol :d

Catalin spunea...

Mai mult decat interesant... Exista o sinceritate si prospetime (ciudata) in articolul asta... Da, chiar mi-a placut! Bravo!

Mada spunea...

Oh, Doamne! ce-mi plac mie oamenii care scriu 8-> frumos. eu sunt intr-o perioada fara inspiratie :D imi revin eu ;))

copilmic spunea...

...si ca de obicei Arina s-a regasit in fiecare cuvintel al tau, pornind de la verificarea disperata a comentariilor si pana la comunitatea asta on-line pe care am sesizat-o si care, recunosc, imi place de mor. Incet-incet incep sa simt ca fac parte din ea :)

zoo spunea...

nu stiu cum se vede pe alte monitoare, dar de la mine combinatia de negru cu roz sau ce e ala e foarte suparatoare pentru ochi. poate iti schimbi tema sa ai un fond alb si literele negre.

ana spunea...

@ Persy: Merci mult Persy. In revista Media & Advertasing, am publicat o singura data..articolul de mai sus. In rest, tot ce scriu..public aici. (Ma rog, inafara de ceea ce scriu pt la munca) :)

@ Momo: Daca zice Momo..atunci asa sa fie. :P Sar'naaa.

@ Foggie: Bine, bine, bine...cum zici tu. Si eu te pup :))

@ Cine vb: Se petrece ca ma trec anumite sentimente...asa sunt eu..mai sensibila :))

@ Petruta: Asa sa fie!

@ Lexy: Esti primul om care-mi zice asta...deci i am sooo happy :)) Merci, merci. Puuup.

@ Pimkee: Pai..daca tu ma uimesti cu fotografiile tale, de ce sa nu te uimesc si eu cu ceva? :)

@ Catalin: Multumesc. De ce ciudata? :-??

@ Mada: Astept sa-ti revii atunci..cat mai repede :)

@ Copilul: Vezi sa nu te absoarba de tot...tine bine picioarele in pamant, pana una, alta :*

@ Zoo: Simplu: NU. Daca vroiam template cu alb si negru, puneam cu alb si negru. Daca te deranjeaza atat de tare mov pe negru, nu ma mai citi atunci. Toate bune!

copilmic spunea...

O sa am grija, doar daca imi promiti ca o sa ai si tu :)
Si nu-ti face probleme cu blogul, e chiar linistitor. Doar atat, ciclamul ala de la profil/textul ala din dreapta sus e cam obositor. Acele cateva cuvinte. In rest, e foarte ok :)
Bafta multa in continuare si un Valentine's bestial.

White Shadow spunea...

Chiar mi-a placut...felicitari si la cat mai multe articole

Tomata cu scufita spunea...

Uite vezi? Din toate motivele astea mi-a lipsit blogul. Am incercat sa ma conving ca o pauza e bienevenit, dar din reflex imi verificam mailul, asa cum zici, de 10 ori pe zi. Cine naiba sa mai comenteze la posturi vechi sau la acelasi de ultima data. Felicitari pentru aparitia in revista. :)

TryingToBePerfect spunea...

e ft adevarat ca "nu esti o printesa" si am citit toate postarile tale si mi se par super tari si multi avem multe de invatat de la fiecare blogger si de la postarile lui.Cred ca blogul tau e primul blog care l.am vazut in viata ta si blogul tau m.a inspirat sa imi fac si eu unul..inca sunt la stadiul de "novice" dar sper sa avansez...nu sunt povestile mele atat de "mature "ca ale tale poate pentru ca am o varsta muuuuult mai mica dar cel putin pe mine ma ajuta foarte mult sa ma descarc in unele momente,chiar daca nu pot sa imi pun toate gandurile pe el....succes in continuare :)..

ana spunea...

@ Copilul: Promit, promit :P

@ White Shadow: Sa fie!!! Merci.

@ Tomata: Ma bucur ca ai revenit :)

@ Tryingtobeperfect: Multumesc mult tare de tot pentru cuvintele foarte frumoase. Bine ai venit in blogosfera si multa bafta cu blogul. Promit ca am sa te citesc :)

Anna spunea...

F frumos articolul... si sa sti k o printesa s-a regasit in el shhhh ;)

xoxo spunea...

aproape ca m-am regasit..eu am un scris ingrozitor !!!dar ador sa scriu,compun chestii deastea..in cls a 5a aveam un jurnal dar mi l-a gasit mama;(( si radea cu tata de mine:-S ...apoi mi-au daruit o agenda si ma puneau sa scriu frumos bleah ce prostie deaceea m-am hotoarat sa sriu p blog:D

ana spunea...

@ Anna: Ma bucur printeso :P

@ Xoxo: Buna alegere ai facut cu blogul :D

Vira spunea...

Sunt curioasa ce varsta ai...penru ca s-ar putea sa fim surori gemene..EU sunt persoana pe care o vei acuza de plagiatura din cand in cand pentru ca unele lucruri pe care eu le gandesc tu le scrii. :P

ana spunea...

@ Vira: :)) Am 21 si sunt ultimul an la FJSC, asta pt ca am vazut in profilul tau ca si tu esti aici stundenta...asa ca daca vezi pe la fac o tipa roscataaaa, trage-o de mana :)
Si acuz de plagiatura doar pe cei care scriu exact ca mine...nu pe cei care gandesc la fel ca mine..soo..u're safe :)

angel spunea...

mda..si eu eram fascinata de jurnalele clasice. mai ales ca am avut si unul din pricina caruia am mancat batai zdravene de la mamica mea fiin`ca afla din el de cate ori chiuleam de la liceu si tot din el a aflat ca eu si nu frate-miu fusese persoana care ii umflase buza lu vecinu fiin`ca ma injurase de mama. iar eu nu suport asta, avand naturelul simtitor. desigur ca a aflat dupa ce i-a administrat bataia lu`frate-miu drept pentru care m-a pedepsit de doo ori: odata fiin`ca am ascuns adevarul si a doua oara fiin`ca l-am mituit pe vecinu sa minta.

ana spunea...

@ Angel: Dap..si mama mi-a descoperit jurnalul, insa minune..pe mine nu m-au batut...dar au fost extrem de dezamagiti...
Eh..ale tineretii valuri :))

Anonim spunea...

imi place ce ai scris acolo...dea...eu prefer sa scriu poezi...am avut jurnal si eu dar dupa ce mi l-a citit prietena mea i-am dat foc(jurnalului)...nu suportam gandul ca cineva sa stie ce gandesc...dar...sincera sa fiu nici o data nu am sa renunt la jurnalul clasic :)

Ana spunea...

@ Anonim: E foarte bine ca nu ai renuntat la cel clasic...este cel care-ti va ramane mereu..
Uneori ma gandesc si eu sa-mi fac unul...