miercuri, 8 aprilie 2009

Povestea noastra... la trecut

Mereu am vrut sa scriu despre noi, insa de fiecare data se ivea altceva mai bun. De curand am dat peste o carte*** cu 11 povestiri...iar prima dintre ele era chiar povestea noastra si suna cam asa:


" Este sfarsitul povestii si nu stiti asta. El este acolo, in picioare, in fata ferestrei si va supara ca sta in lumina. Nu pe el il vedeti, ci ziua pe care o impiedica sa intre. Asa incepe. El este acolo si prezenta lui va deranjeaza. Nu-l mai asteptati. Va intoarceti seara si dati drumul la radio. Un sarut distrat dupa ce v-ati descaltat. Apoi, de indata, tacerea. Nu stiti cum s-a intamplat. De cat timp. Credeati ca nu ar fi posibil. Nu el, nu voi. Cunosteati capcanele, cotidianul, alergatura. Se pare ca spalatul rufelor ucide dragostea. Nu ati crezut-o niciodata, ati refuzat sa va lasati inchisa intr-un astfel de cliseu. Si totusi fumul tigarii lui va deranjeaza. E un semn. Renuntati sa mai interpretati semnele.



Nu ati vazut nimic sa se petreaca si nu il mai iubiti. Vreti sa verificati. Trebuie sa fiti sigura. Dar va inselati. De fapt, il iubiti si in acelasi timp nu il iubiti. Ar trebui sa va hotarati, devine enervanta treaba asta. Va ganditi ca il iubiti, dar nu-l suportati sa-l vedeti strabatand sufrageria in halat de baie. Cand se asaza la televizor in tinuta asta, cu parul inca ud, dat pe spate. El, fara indoiala ca il iubiti, dar aceeasi scena repetata zilnic va indispune. Nu-i cazul sa amestecati totul. Ceea ce e sigur e ca nutriti tandrete pentru el. Este ceea ce se spune, se pare, atunci cand nu mai iubesti. Deci cu cat mai mult dovedesti tandrete, cu atat iubesti mai putin? Dar cine poate face diferenta dintre ele? Tandretea este atunci cand nu mai ai dorinta. [...]


Si totusi nu sunteti acolo. Faceti dragoste, nu incape nici o indoiala. Mai degraba des si cu convingere. Dar gasiti ca nu e indemanatic. E astfel si in rest sau cautati nod in papura? De cand dureaza? Si de ce nu ati mai vorbit despre asta inainte?


Respingeti ideea de a nu-l mai iubi. Nu va inchipuiti ca va trebui sa i-o spuneti. Atunci va apucati de treaba. Va adaptati. Acceptati ca nu mai suportati: mersul lui, atitudinea, muzica pe care o asculta. Fara sa dramatizati. Sunteti dezagreabila. Uneori jignitoare, dar disimulati. Apoi nu mai rezistati. Va scapa. Insirati reprosuri, semanati cu mama voastra. Va detestati. Va retrageti, mai dati o sansa povestii voastre. Sunteti blanda, concilianta, exact ce trebuie pentru a o lua de la capat. Nu sunteti obligata sa vorbiti despre asta. Se scurge o saptamana, uneori trec doua.



Mergeti la cinematograf, invitati prieteni, plecati in week-end la munte. Credeti ca v-ati ratacit. Este limpede ca este barbatul vietii voastre. Ati fost nedreapta, nerabdatoare, de o exigenta bolnavicioasa. Drept cine va luati? Apoi el uita cheile si asta va crispeaza. Incearca sa va sarute pe gat si ii taiati elanul. Ii spuneti ca nu aveti timp. Sunteti blindata cu scuze. Ganditi ca totul e din vina lui. De cand este vina lui? Cand a inceput?


Va cercetati memoria, scrutati si cel mai mic detaliu. Urmariti indiciile, aveti nevoie de dovezi. Nu credeti in neglijenta voastra, nu vi se potriveste. Refuzati sa admiteti ca v-ati fi putut insela. Aveti o parere prea buna despre sine. Dar cu cat cautati mai mult, cu atat mai putin intelegeti ce s-a petrecut.



Revedeti intreg filmul, inca de la prima zi. Intalnirea voastra dupa un spectacol de dans. Prima voastra conversatie la telefon. Prima masa impreuna. Primele vacante. [...] Prima intoarcere din vacanta. Privirea voastra trista la gandul ca trebuie sa va despartiti ca sa va duceti din nou la lucru. Nu, nu ati vazut nimic in toate astea care sa va poata alarma. Fuma in masina si nu va deranja. Bea mult seara la restaurant si beati cu el. Isi pierdea bricheta, ochelarii, actele si vi se parea romantic. Va induiosa. Era unic, dezinvolt, zapacit. Atat de diferit vi se parea.



Va amintiti perfect de primul apartament pe care l-ati vizitat impreuna. Erati de acord intru totul. Totul va convenea. Umiditatea nu va descuraja, nici zgomotul, nici lipsa incalzirii, nici locul stramt. Nu va pasa. Il devorati din privire. Nu aveati nimic decat viitorul inainte. Erati nemuritori. Aveati tot timpul.


Si ce-ati facut azi cu timpul asta? L-ati distrus. Evaluati, comparati, interpretati. Faceti din timpul vostru o scara de valori. Barbatul vietii voastre a devenit un teren pentru experimente. Il puneti la incercare, il obligati sa intre in tiparele care va convin. Ii incredintati un rol. Il tratati ca pe un obiect a carui folosinta ati hotarat-o singura. Dispuneti de el dupa vrere.


Ii sugerati ce trebuie sa faca, sa gandeasca, sa accepte. Vreti sa-l educati, sa-l reeducati. Nu-l mai iubiti. L-ati golit de substanta, l-ati uzat. Este in fata voastra, despuiat si obosit. Si astfel nu va mai place. O cochilie goala din care ati aspirat totul. Poti sa iubesti o cochilie? Poti sa iubesti un barbat care nu se mai razvrateste?


Oare asta a inceput inca din prima zi? Oare voi v-ati ucis propria poveste? Se spune ca sfarsitul e inscris in inceput. A cui e vina deci? A celui care l-a devorat pe celalalt? A celui care s-a lasat devorat? "

Pentru partea mea...imi pare rau si sper sa ma poti ierta intr-o zi...


*** Povestea face parte din cartea "Iubire la suprapret", scrisa de Brigitte Giraud, aparuta la editura Nemire Damen - tango, 2008

43 de comentarii:

lady in black spunea...

Nu stiu de ce povestea asta m-a dus cu gandul la So cruel de la U2 de la primele randuri...
Amandoua(si povestea si melodia) sunt superbe si totusi chinuitoare.
Mi-as dori sa nu trec niciodata prin situatia asta...si totusi se intampla atat de des

Anonim spunea...

Uite cum mi-ai facut o lacrima sa curga...L.

Alecs spunea...

iar ma sperii ma ana

Anonim spunea...

intreaba-l cu cate s-a culcat in timp ce era cu tine,sec si simplu.
apoi reluam postul.

Ana spunea...

@ Lady in black: Si eu iti doresc sa nu treci niciodata prin asta, poate prin altele mai putin dureroase :)

@ Anonim: Imi pare rau...

@ Alecs: Nu ai de ce Alecs, nimic rau nu o sa ti se intample, totul este in regula..chill...respira..viata e roz..:)

@ Anonim: Uffff, pai de ce sa-mi consum minutele degeaba? Mai bine spune-mi tu, daca intr-adevar crezi ca ma intereseaza, ca vad ca ne cunosti suuuper bine pe amandoi ;)

Anonim spunea...

tot postul asta ma duce cu gandul la "Stockholm syndrome"

Ana spunea...

@ Anonim: Probabil pentru ca te-ai uitat la prea multe filme..
In niciun caz nu e vb de abuzat care simpatizeaza cu agresorul!

Julie spunea...

din pacate, ce a zis Brigitte asta se intampla. Cam des, din pacate. Oricum, e o experienta foarte interesanta, dar suferinta e proportionala cu sentimentele si timpul investit.

moi non plus spunea...

I just need to share this with you http://www.youtube.com/watch?v=0dhwJ3gAKwE

Ana spunea...

@ Julie: Da, asta mi se pare trist, ca suferinta e proportionala cu timpul si sentimentele investite...normal, ar tb sa fie acolo un pic si restul zambet...

@ Moi non plus: Multumesc mult Raluca, ma bucur ca ma mai citesti.. Te pup!

Jane spunea...

frumos, trist, adevarat

bibi spunea...

desi am simtit asta de nenumarate ori,nu vreau sa ma gandesc ca eu sunt cea care a ucis totul.E prea greu sa ma invinovatesc.

Crash spunea...

Impresionant! Tardiv totusi. Eram langa el cand s-a intamplat. Mi-a fost dat sa vad o asa mare concentrare de suferinta, o inima zdrobita, disperare chiar, incat m-am vazut neputincios de a alina ceva. Am incercat, dar n-am reusit. Cum spuneam, tardiv...

Lexy spunea...

Imi pare atat de rau, Ana.
Cred ca si eu trec prin asta... ne apropiem de 4 ani (din cate am auzit asta este perioada critica)... si parca e doar vina mea, ma regasesc in fiecare cuvant scris de tipa, caut scuze, desi el este, probabil, neschimbat. Sau asa mi se pare mie

Jane spunea...

4 ani e perioada critica??? In cateva luni ajungem si "noi" la 4. Hmmm m-am gandit mult la ceea ce ai scris si cred se intampla de multe ori cand obijnuinta de a fi cu acea persoana nu inlocuieste iubirea la timp. E totusi o dilema de ce unele relatii nu pot sa invinga orice

Lelaina spunea...

Mda... cea mai mare dilema nu e cum iti gasesti sufletul pereche, ci cum il pastrezi. Cum faci o relatie sa treaca testul timpului? Pare imposibil uneori... Eu ma apropii de rimpul critic :)) In randurile acelea nu ma regasesc (cel putin in secventa halatului de baie...:D) Dar sunt exact ca in povestea lui Creanga, aia cu drobul de sare.. si drobul meu e testul timpului... cum dau drobul jos?

Andrei spunea...

si am vrut sa ma reapuc de citit dar am uitat cartea...ma bucur ca ai timp si de lectura, sper sa o reiau si eu curand; aveam de gand sa incep cu ceva usor, ceva cu Nostradamus

Akhe spunea...

am zis si ce anume ca sa ma laud si eu daca tot nu ma lauda nimeni :razz:

dana spunea...

Ana, ca sa te provoc sa scrii mai des, sper sa ai si timp, te-am lepsuit.

Gasesti tot aici:
http://luckydreamers.wordpress.com/2009/04/12/start-joc-leapsa-cu-5-definitii/

;)

Cat despre articolul tau, imi pare rau. Sincer. Ma gandesc totusi ca intotdeauna cand lucrurile merg prea bine intre doi oameni, e clar ca ceva scartaie... Nu stiu eu ce-a fost cu voi, dar spun asa, in general.

Netra spunea...

Dar tu ? a cui crezi ca este vina ?

"A cui e vina deci? A celui care l-a devorat pe celalalt?"

?

Ana spunea...

@ Jane: Da...

@ Bibi: Nici nu ai cum sa fii singura vinovata..de asta o relatie inseamna 2 si nu 1

@ Crash: Timpul le vindeca pe toate..sau cel putin asa se spune

@ Lexy: Trebuie sa porti o discutie serioasa cu tine: ce vrei tu : de la el, de la voi, de la viata...gandeste-te de o mie de ori inainte sa actionezi..
De cele mai multe ori..raspunsul il stii deja..

@ Lelaina: Nu pot sa te ajut la intrebare..si daca cumva afli raspunsul, spune-mi-l si mie: cum faci sa reziste o relatie la testul timpului?

@ Andrei: Important e sa te apuci..restul vine de la sine :)

@ Dana: Multumeeesc Dana, am sa incerc sa scriu mai des si sa ma ocup si de leapsa!!! :*

@ Netra: Sincera sa fiu..nu stiu a cui este vina - dupa cum am spus, in niciun caz nu este vinovat doar unul dintre cei 2..
Restul e istorie...

Tomata cu scufita spunea...

Draga mea, nu zic mai mult decat ca stiu cat si cum doare. E drept ca nu am mai simtit asta de mult timp, insa nici ce simt eu cateodata nu e tocmai ok. N-o sa-ti dau nici un sfat, n-o sa-ti spun ca trece. Ti-as spune sa te bucuri ca poti simti atat; cand nu mai simti e si mai aiurea.

Bogdan spunea...

Frumos. De multe ori e mai usor sa dai vina pe altii.

Netra spunea...

Intr-un final nu mai conteaza a cui a fost vina. E pacat ca sa terminat ceva ce odata parea o poveste. Dar zambeste, sorele iti va vindeca ranile cu fiecare rasarit :)

Bogdan spunea...

Intradevar, cateodata nu conteaza cine a gresit, ci conteaza ca s-a terminat. Si sentimentul te mananca parca din interior spre inafara. Te macini si incerci sa iti dai seama ce s-a schimbat, cand, si de ce ai permis asta.

E aiurea. Te doare, suferi, dar parca nu e nimic sa te aline, nici macar lacrimile care curg in fiecare seara, gandindu-te la persoana iubita.

Daca cineva are raspuns la toate astea, sunt sigur ca suntem multi care ar vrea sa il afle...

◦●°˚• Doar1ingeR •˚°●◦ spunea...

Suna ca o scrisoare de despartire,dar chiar si asa este superba povestea.Este descris intradevar sentimentul...cu fiecare detaliu.Sper sa postezi mai des!

iulia spunea...

Doamne, de cand te citesc nu m-ai rascolit atat...:-< Am trecut exact prin astea, m-am simtit fix ca in randurile tale. La mine deznodamantul a fost ca mi-am dat seama ca il ador, ca nu vreau sa il pierd, dar prea tarziu, caci e pierdut deja. Nu cred ca mai pot face mare lucru... E asa trist...
>:D<

Filutki spunea...

Si eu cand va spuneam asta in redactie, nimeni nu-mi raspundea :P

PARADISUL MEU spunea...

Toate au un rost in viata ...e o chestie perpetua...cu bune si rele .Cred ca trebuie sa luam lucrurile asa cum sunt si sa incercam sa vedem partea buna.Intr-adevar in viata de cuplu nu e totul lapte si miere... iubesti,saruti ,razi,urli,te certi ...astea toate apartin vietii dar cand totul intra intr-o rutina si o banalitate e nasol.
Se spune ca mai bine singur decat singur in 2.

Ana spunea...

@ Tomata: Am trecut si prin faza in care n-am mai simtit, dar mi-am revenit... e ok acum :)

@ Bogdan: Numai ca eu nu dau vina pe nimeni..

@ Netra: Multumesc frumos pentru cuvintele calde.

@ Bogdan: Parte buna este ca..intr-adevar timpul le rezolva pe toate..

@ Ingeras: Am sa incerc sa scriu mai des :)

@ Iulia: Daca sentimentele nu-ti sunt impartasite inseamna ca lupta trebuie s-o duci pe alte campuri :)

@ Filutki: Ce ziceai sefa?

@ Paradisul meu: Foarte frumos ai spus, iti multumesc pentru asta. Si da, sunt total de acord: mai bine singur, decat singur in 2. Te pup!

Bogdan spunea...

@Ana: nu ma refeream la tine, ma refeream la fragment. Si in general. Daca ceva nu merge, ceilalti sunt vinovati, nu noi. De multe ori nu stim sa acordam prezumtia de nevinovatie celorlalti, sarim peste a acuza, si trecem direct la condamnare.

sabin spunea...

E firesc sa nu te ti se mai para el asa minunat ca la inceput. Dragostea nu e o constanta, uneori se ofileste, apoi infloreste din nou...daca iubesti cu adevarat trebuie sa ai rabdare.

Ana spunea...

@ Sabin: Uneori rabdarea nu este de ajuns..si dragostea se duce, iar tu trebuie sa mergi mai departe :)

Catuz, adica eu. spunea...

m-ai facut sa cumpar cartea. :)

BlackCat spunea...

stiu bine ce zici, am o prietena in aceasta situatie. cand s-au cunoscut,pareau cei mai fericiti oameni din lume. si totusi, cu trecerea anilor, diferentele dintre ei doi au inceput sa se adanceasca. nu au devenit ceea ce isi doreau unul de la celalalt. el o dorea ambitioasa, infigareata,etc. pe cand ea isi dorea o viata mai simpla, cu bucurii mai marunte dar care insemnau mult pentru ea. pana acum ea a incercat sa faca fata cerintelor acestora, considerandu-le utile, dar, cu cat se straduia mai mult, cadea mai rau. iar el a inceput sa-i ignore visele ei si se certau tot mai des. si mai rau, copilul lor asista la asemenea certuri. ea inca mai simte dragoste pentru el, dar a obosit. este o singuratica.

Ana spunea...

@ Catuz: Si, ti-a placut? :)

@ BackCat: Imi pare rau pentru ea..dar poate este cazul sa fie si ea fericita. Sa fie un pic egoista, atat pentru linistea ei, cat si pentru a copilului.
Uneori iubirea nu este de ajuns..si indiferent cat incercam, nu reusim decat sa obosim mai mult..
Poate a venit vremea ca prietena ta sa zambeasca, ce zici?

BlackCat spunea...

Desigur, si-a pus asta in cap, insa este nitel mai greu decat pare. Dar a invatat sa se ridice, oricat de rau ar cadea. Intr-un final, o va face.

Ana spunea...

@ BlackCat: Asta este cel mai important. Ii urez mult succes si astept detalii! Te pup

aproapealb spunea...

Cred ca ce ai scris subliniaza importanta tuturor gesturilor intr-o relatie. Toul e important, totul e semnificativ si trebuie sa fim atenti in fiecare cuvant rostit...
Sa ne daruim. Sa ne rupem. Sa renuntam la noi. (cliseu?)
cred ca nu e cliseu cand vine vorba de cat % dintre oameni fac asta.

Cristia spunea...

M-am recunoscut in randurile de mai sus. Asa obisnuiam sa fiu, deveneam pe zi ce trece mai intrusiva, mai cicalitoare, mai nemultumita si critica. Acum cand privesc inapoi, realizez ca eram asa fiindca umblam cu oameni langa care nu ma vedeam alaturi, dar ma incapatanam sa ma salvez de singuratate insotindu-ma cu ei. De-aia "imi duhnea" orice venea din partea lor. Intre timp m-am vindecat de frica de singuratate... Si am invatat ca a iubi inseamna a accepta si a admira, nu a schimba fundamental.
Cat despre proba timpului...este una dintre probele de foc prin care trece orice relatie. Totul ramane de vazut. De fapt timpul iti cam arata daca e bine sa ramai acolo sau sa te muti in alt context.Teoretizam, da..ca la asta ne pricepem mai bine :D :) Un lucru ramane sigur: e nevoie de spatiu intre cei doi. Nu mai stiu cine zicea ca relatia este de fapt "spatiul dintre cei doi". Hai sa incepem prin a nu ne sufoca, prin a nu ne sti pana in cele mai marunte amanunte

Doru Oprişan spunea...

Nu va inteleg. Cum poti sa iubesti pe cineva si apoi, desi el nu se schimba, sa nu il mai iubesti ? E plictiseala ? Eu, dimpotriva, cu cat trece mai mult timp, cu atat ma atasez mai tare. Asa mi se pare normal.

Ana spunea...

@ Doru: Buna Doru...ma bucur ca inca ma mai citesti..sau ca mai ajungi din greseala si pe aici...

Cel de langa tine se schimba, la fel si cum tu te schimbi, insa, uneori, in loc sa va schimbati impreuna, va schimbati separat...si de aici apare ruptura. Dragostea nu se pierde niciodata, ea ramane acolo si va ramane mereu, dar se transforma sau pur si simplu nu mai este indeajuns...

Doru Oprişan spunea...

Mda. Poate unii oameni se schimba.