miercuri, 14 octombrie 2009

Sa tipam in cor!


Sunt furioasa pe niste oameni!

Sunt furioasa si dezamagita de cei care stiu doar sa ceara, fara sa dea nimic inapoi. Exista in lume oameni care pot sa afirme cu voce tare ca-ti sunt prieteni, fara ca ei sa stie ce inseamna asta exact. Iti zambesc frumos si te asculta, ca mai apoi sa poate sa-ti ceara ce au ei exact nevoie. Si intotdeauna se intampla la fel...

Cunosc astfel de oameni, dar de unul imi pasa in mod special. De cel care a putut sa multumeasca la toti, fara sa se gandeasca sa multumeasca si prietenilor.
Nu stiu daca a stat 5 minute sa se gandeasca ca fara ei: cei care i-au trimis bani la mare, cei care l-au culcat in patul lor, cei care l-au ajutat sa vrea mai mult si l-au sfatuit ca poate mai mult, cei care i-au dat sa manance - poate nu ar fi reusit.
Si inca nu a reusit. Oare atunci, dragul meu, cand vei ajunge sus, ai sa mai stii sa multumesti cuiva?


Imi ador prietenii, si pentru cei buni as inghiti foc si mai ales, imi place sa ma mandresc cu ei si vreau ca lumea sa stie cat de minunati sunt.
In momentul in care cunosc un om de la A la Z, si el traieste o mare bucurie, mi-ar placea ca macar pentru 3 secunde sa se uite in ochii mei si sa imparta acea bucurie si cu mine...

Insa cand acel om...ma vede ca pe oricare altul...atunci nu e ok. Imi pare rau pentru asta si pentru ca tu, n-ai avut si inca nu ai, macar bunul-simt sa dai un telefon din complezenta, inainte sa dai unul cu o rugaminte!

Sunt furioasa pe cei care promit si nu se tin de cuvant. Pe cei care nu au curajul sa spuna ce simt cu adevarat si care se invart in cerc si lasa portite...ca cine stie..poate mai am nevoie la un moment dat, nu?

Hai sa invam impreuna o lectie: daca ati spus ceva concret, atunci ar fi bine sa va tineti de cuvant si daca nu puteti sa va tineti, spuneti asta. Astfel se evita confuziile si nu mai utilizam timp degeaba.


Sunt furioasa in primul rand pe mine. Pentru ca inca ma port ca o adolescenta naiva, care crede tot ce zboara si care are convingerea ca viata e una roz cu final de film american.

Sunt furioasa pe mine, pentru ca desi vad lucrurile exact asa cum sunt: simple, clare si dure, inca imi fac sperante si-mi construiesc scenarii...

Imi creez probleme din cele mai mici nimicuri, cand as putea foarte bine sa trag aer in piept, sa ma bucur de o noua zi, si pur si simplu sa nu ma mai gandesc.
Imi vine usor sa spun ca nu pot sa fac asta, cand de fapt, cred ca pur si simplu nu vreau.
Daca nu-mi mai fac probleme...inseamna ca viata mea va fi simpla si nu complicata, ca lucrurile sunt ordonate frumos si ar avea o logica.


Nu vreau sa aiba o logica! Daca ar fi asa nu as mai adormi in gand cu o mie de sperante si idei: daca imi suna telefonul la 1 noaptea si ma cheama in lume, daca atunci cand ajung acasa am sa gasesc un bilet in usa, daca maine o sa am parte de ceva neasteptat, (iar astea sunt doar 0,1%)?

Cineva imi spunea ca ar trebui sa invat o lectie in aceasta perioada...ei bine, in momentul asta simt ca lectia este urmatoarea: eu asa sunt - semi-paranoica,agitata, obsesiva, nebuna, vulcanica, visatoare, indragostita de ideea de a fi indragostita, calda, rece, buna, rea, aranjata, naturala, amuzanta sau amuzata, enervanta, ilogica.

Si poate in loc sa-mi pun probleme cum as putea sa nu mai fiu asa..si sa ajung mai cu picioarele pe pamant si implicit in sfera normalitatii, poate ar trebui sa ma accept asa cum sunt.
Intr-un fel, oricat de ironic ar suna, cred ca doar asta a mai ramas, avand in vedere ca cei care-mi sunt inca alaturi..deja ma accepta asa.


Si da, poate asta ar trebui sa faceti si voi, sa va acceptati asa cum sunteti. Sa va disecati (sufleteste vorbind) si sa va analizati. Invatati sa va iubiti si respectati pe voi...iar restul va veni de la sine.

Viata nu este un film, dar filmele se inspira din viata, iar asta ar trebui sa insemne ceva...

6 comentarii:

Capsă spunea...

Bravo Ana.
Şti,şi eu am prieteni care nu îmi mulţumesc niciodată,prietenii care le-am fost alături doar la rău pentru că la bine le era altcineva alături.Şi acum nu mai e nimeni.Eu nu le-am cerut niciodată ceva în schimb dar ei au cerut multe eforturi din partea mea.Şi oare unde sunt ei atunci când eu am nevoie?Aaa,da,acum le e bine şi e altcineva cu ei.
Scuză-mă,m-a luat valul.
Partea de final e interesanta la fel ca restul,în care tu spui ca ar trebui să ne acceptam aşa cum suntem.Mereu îmi e greu să fac asta,mereu am văzut toate defectele mele dar acum că iubesc încerc să mă văd prin ochii lui.

Sper să am ocazia să vorbesc cu tine,mi-ar face plăcere.
Ne vedem la următoare postare.
Bye ! >:D<

eu spunea...

capsa, stii*, nu sti, carora*, nu care
prietenii care nu ne ajuta la nevoie sunt aia pe care noi ni i-am facut. cum ii cresti asa ii ai, dupa cum se spune.

Anonim spunea...

drama queen

dana spunea...

Eu nu prea cred in legatura asta numita "prietenie". Si asta ma ajuta enorm sa nu ma mai las dezamagita de cei din jur. Dupa cum spunea un bun prieten de al meu "nu ei te-au dezamagit, tu le-ai permis asta" ;)

Ana spunea...

@ Capsa: Incearca sa te vezi in primul rand prin ochii tai si sa ai incredere in tine..si de abia apoi sa te vezi prin ochii lui..
Asta pentru ca, atunci cand ochii lui nu vor mai fi(daca), tu n-ai sa cazi atat de jos :)

@ Eu: Poate...insa niciodata lucrurile nu sunt atat de simple.

@ Anonim: Merciiiiiiiii :X ;)

@ Dana: Exista prietenie..iar fiecare dezamagire te ajuta sa fii mai puternic..eu asta cred!

Ana spunea...

Mda, cred ca ar trebui sa comentez la fiecare post de al tau. Este incredibil, expui exact ceea ce simt. Exact dezamagirile pe care le-am trait cu acea "jumatate" care m-a golit. Cuvintele sunt de prisos...