Pentru ca traim in secolul vitezei, ne vine greu sa ne oprim, iar cand o facem simtim ca am facut ceva gresit. Pentru ca traim in secolul vitezei, trebuie sa facem totul mai repede : sa ne indragostim mai repede, sa facem dragoste mai repede, sa iubim mai repede, sa ne mutam mai repede, sa ne casatorim mai repede si daca se poate sa traim fericiti pana la adanci batraneti mai repede.
Am uitat sa luam lucrurile treptat, iar cand o facem suntem priviti ca fiind demodati. Cosumam totul la viteza luminii: resurse, relatii, sentimente, si apoi ne intrebam de ce suntem asa nefericiti.
Am uitat ca fiecare moment are farmecul sau si ca fluturasii pot trai mai mult decat o zi. Ne epuizam toata energia "la inceput" si ajungem istoviti "la sfarsit".
Solutia? Sa ne izbim violent de "inainte" si "inapoi", de "trecut" si "viitor", de "ceea ce vreau" si "ceea ce pot" in cautarea fluturilor nemuritori si sentimentelor nesecatuite de viteza secolului in care traim.
In ritmul asta, nu m-as mira daca prima intalnire ar fi direct la primarie, a doua in noul apartament, iar a treia in cabinetul mediculul ginecolog.
Astazi, trebuie sa stim totul despre persoana de langa noi din prima, sa fim complet naturali in prezenta ei, fara urma de mister si fara niciun secret. Astazi vrem totul sau nimic si vrem acum.
Poate ar fi bine sa nu ne mai influentam atat de mult destinul si sa lasam lucrurile sa mearga de la sine... Astfel, poate vom ajunge sa descoperim sentimente si emotii demult uitate sau despre care doar am citit in carti si am vazut in filme.
Si sincer, daca secretul fericirii noastre pe termen lung ar fi sa luam lucrurile pas cu pas, nu-i asa ca ar fi pacat sa nu incercam?
