Mereu am vrut sa scriu despre noi, insa de fiecare data se ivea altceva mai bun. De curand am dat peste o carte*** cu 11 povestiri...iar prima dintre ele era chiar povestea noastra si suna cam asa: " Este sfarsitul povestii si nu stiti asta. El este acolo, in picioare, in fata ferestrei si va supara ca sta in lumina. Nu pe el il vedeti, ci ziua pe care o impiedica sa intre. Asa incepe. El este acolo si prezenta lui va deranjeaza. Nu-l mai asteptati. Va intoarceti seara si dati drumul la radio. Un sarut distrat dupa ce v-ati descaltat. Apoi, de indata, tacerea. Nu stiti cum s-a intamplat. De cat timp. Credeati ca nu ar fi posibil. Nu el, nu voi. Cunosteati capcanele, cotidianul, alergatura. Se pare ca spalatul rufelor ucide dragostea. Nu ati crezut-o niciodata, ati refuzat sa va lasati inchisa intr-un astfel de cliseu. Si totusi fumul tigarii lui va deranjeaza. E un semn. Renuntati sa mai interpretati semnele.
Nu ati vazut nimic sa se petreaca si nu il mai iubiti. Vreti sa verificati. Trebuie sa fiti sigura. Dar va inselati. De fapt, il iubiti si in acelasi timp nu il iubiti. Ar trebui sa va hotarati, devine enervanta treaba asta. Va ganditi ca il iubiti, dar nu-l suportati sa-l vedeti strabatand sufrageria in halat de baie. Cand se asaza la televizor in tinuta asta, cu parul inca ud, dat pe spate. El, fara indoiala ca il iubiti, dar aceeasi scena repetata zilnic va indispune. Nu-i cazul sa amestecati totul. Ceea ce e sigur e ca nutriti tandrete pentru el. Este ceea ce se spune, se pare, atunci cand nu mai iubesti. Deci cu cat mai mult dovedesti tandrete, cu atat iubesti mai putin? Dar cine poate face diferenta dintre ele? Tandretea este atunci cand nu mai ai dorinta. [...]
Si totusi nu sunteti acolo. Faceti dragoste, nu incape nici o indoiala. Mai degraba des si cu convingere. Dar gasiti ca nu e indemanatic. E astfel si in rest sau cautati nod in papura? De cand dureaza? Si de ce nu ati mai vorbit despre asta inainte?
Respingeti ideea de a nu-l mai iubi. Nu va inchipuiti ca va trebui sa i-o spuneti. Atunci va apucati de treaba. Va adaptati. Acceptati ca nu mai suportati: mersul lui, atitudinea, muzica pe care o asculta. Fara sa dramatizati. Sunteti dezagreabila. Uneori jignitoare, dar disimulati. Apoi nu mai rezistati. Va scapa. Insirati reprosuri, semanati cu mama voastra. Va detestati. Va retrageti, mai dati o sansa povestii voastre. Sunteti blanda, concilianta, exact ce trebuie pentru a o lua de la capat. Nu sunteti obligata sa vorbiti despre asta. Se scurge o saptamana, uneori trec doua.
Mergeti la cinematograf, invitati prieteni, plecati in week-end la munte. Credeti ca v-ati ratacit. Este limpede ca este barbatul vietii voastre. Ati fost nedreapta, nerabdatoare, de o exigenta bolnavicioasa. Drept cine va luati? Apoi el uita cheile si asta va crispeaza. Incearca sa va sarute pe gat si ii taiati elanul. Ii spuneti ca nu aveti timp. Sunteti blindata cu scuze. Ganditi ca totul e din vina lui. De cand este vina lui? Cand a inceput?
Va cercetati memoria, scrutati si cel mai mic detaliu. Urmariti indiciile, aveti nevoie de dovezi. Nu credeti in neglijenta voastra, nu vi se potriveste. Refuzati sa admiteti ca v-ati fi putut insela. Aveti o parere prea buna despre sine. Dar cu cat cautati mai mult, cu atat mai putin intelegeti ce s-a petrecut.
Revedeti intreg filmul, inca de la prima zi. Intalnirea voastra dupa un spectacol de dans. Prima voastra conversatie la telefon. Prima masa impreuna. Primele vacante. [...] Prima intoarcere din vacanta. Privirea voastra trista la gandul ca trebuie sa va despartiti ca sa va duceti din nou la lucru. Nu, nu ati vazut nimic in toate astea care sa va poata alarma. Fuma in masina si nu va deranja. Bea mult seara la restaurant si beati cu el. Isi pierdea bricheta, ochelarii, actele si vi se parea romantic. Va induiosa. Era unic, dezinvolt, zapacit. Atat de diferit vi se parea.
Va amintiti perfect de primul apartament pe care l-ati vizitat impreuna. Erati de acord intru totul. Totul va convenea. Umiditatea nu va descuraja, nici zgomotul, nici lipsa incalzirii, nici locul stramt. Nu va pasa. Il devorati din privire. Nu aveati nimic decat viitorul inainte. Erati nemuritori. Aveati tot timpul.
Si ce-ati facut azi cu timpul asta? L-ati distrus. Evaluati, comparati, interpretati. Faceti din timpul vostru o scara de valori. Barbatul vietii voastre a devenit un teren pentru experimente. Il puneti la incercare, il obligati sa intre in tiparele care va convin. Ii incredintati un rol. Il tratati ca pe un obiect a carui folosinta ati hotarat-o singura. Dispuneti de el dupa vrere.
Ii sugerati ce trebuie sa faca, sa gandeasca, sa accepte. Vreti sa-l educati, sa-l reeducati. Nu-l mai iubiti. L-ati golit de substanta, l-ati uzat. Este in fata voastra, despuiat si obosit. Si astfel nu va mai place. O cochilie goala din care ati aspirat totul. Poti sa iubesti o cochilie? Poti sa iubesti un barbat care nu se mai razvrateste?
Oare asta a inceput inca din prima zi? Oare voi v-ati ucis propria poveste? Se spune ca sfarsitul e inscris in inceput. A cui e vina deci? A celui care l-a devorat pe celalalt? A celui care s-a lasat devorat? "
Pentru partea mea...imi pare rau si sper sa ma poti ierta intr-o zi...
*** Povestea face parte din cartea "Iubire la suprapret", scrisa de Brigitte Giraud, aparuta la editura Nemire Damen - tango, 2008
