Am intrat intr-un sistem care mi-a spulberat orice urma de creativitate.Sunt intr-un loc in care mi-e scarba sa calc si in care ipocrizia, minciuna si nepasarea sunt la ele acasa.
Mi-e frica sa nu ma transform intr-un om nul, care nu mai are vise si sperante, mancat de plafonare si rutina.
Urla sufletul in mine cand vad ca stau de o ora cu o foaie alba in fata si nu reusesc sa scriu nimic.
Urla. Si va jur ca daca cineva m-ar taia, nu m-ar durea asa tare.
Pe moment, depind de un loc care-mi macina orice urma de umanitate.
As crea o revolutie si i-as impusca pe toti. Sau cel putin jumatate.
Pentru ca s-au nascut si au ajuns sa fie asa.
Interiorul meu urla si plange si se zbate. E furios pe mine. Ca stau, in timp ce roata se invarte.
Eu nu sunt asa. Nu sunt facuta pentru un sistem creat sa indobitoceasca masele.
Mi-e scarba de omul care am ajuns.
