sâmbătă, 7 aprilie 2012

Postul cu numarul 300


In mijlocul noptii s-a trezit. S-a asezat la marginea patului si a privit camera in intuneric. A inchis ochii si, constient, a inceput sa viseze la toate momentele frumoase.

Era din nou acolo, in pat, langa el, tinundu-se de mana in timp ce se uitau la film. Imbracandu-se frumos pentru date-ul saptamanal. Dansand in mijlocul camerei. Mergand mandri pe strada pentru ca abia isi luasera cea mai frumoasa pisica. Gatind. Strangandu-se in brate ca si cum nu ar vrea sa-si dea drumul niciodata. Dandu-si pupicul de noapte buna. Razand cu pofta.

A deschis ochii abia cand a simtit gustul sarat al lacrimilor. Nu-i face bine sa se gandeasca la ce au fost si nu mai sunt.

S-a ridicat si s-a indreptat spre fereastra mare din incapare. Aceeasi incapere in care, acum ceva vreme, a stat si el. A zambit cand si-a adus aminte cat de ingramaditi au dormit in patul ce nu putea cuprinde doua persoane. A dat din cap..."mda..pat pentru o sigura persoana, pat single".

Si-a lipit fruntea de geamul rece si a privit in bezna de afara. Fara sa vrea, s-a vazut iar stand la marginea patului soptind "te iubesc". "Si eu te iubesc", a venit raspunsul neasteptat.

Se gandea cum el ar trebui s-o cunoasa. Sa stie cat de mult uraste mediocritatea, mila si nota 8. Se gandea cum ea il cunoaste si cum el nu spune niciodata cuvinte mari daca nu le simte.

"Prea multe ganduri". Si-a desprins fruntea de pe fereastra si s-a asezat din nou in pat. Desi nu vedea nimic in camera, si-a pus mainile la ochi. Vroia sa adoarma cat mai repede, sa se odihneasca.

Si-a pus capul in perna. Nu mai conta ce credea el, s-a obisnuit cu ideea ca nu va afla niciodata. Vroia doar sa doarma linistit. Sa nu mai viseze urat.

O durea inima. Nu sufletul, ci muschiul care pompeaza sangele. O simtea foarte grea in corp. Ca si cum ar fi prinsa in mijlocul unui atac. "Infarct, asa tanara?".

Nu era prima oara cand i se intampla asta. Periodic, atunci cand se gandea...si ii era foarte dor.

A deschis ochii iar in intuneric. Si-a dat patura de pe fata si a incercat sa traga adanc aer in piept. Nu reusea sa scape de senzatia de anxietate. Nici de durerea din piept. 

Si-a fixat privirea in tavan si a stat asa cateva minute.

In cele din urma, a inchis ochii si a inceput sa zambeasca.  Isi imagina ce ar spune oamenii a doua zi.

"A murit dom'le, de inima albastra".

Niciun comentariu: