duminică, 6 mai 2012

Cand "noi" e doar un "eu si tu"

S-a asezat in fata mesei si s-a uitat atent la ingrediente. Le-a aranjat pe toate si le-a sters de praf. S-a intors spre sertarul din spate, a scos un lighean si l-a pus frumos pe bucata de mobila din fata ei.

Apoi a stat cateva minute bune contempland toate obiectele din jur. A tresarit brusc si s-a dus spre chiuveta. S-a spalat atent pe maini, si-a prins parul frumos in coada, a zambit si s-a indreptat spre mijlocul bucatariei.

De data asta nu mai poate da inapoi. Stie ca a depasit limita si timp nu mai este. Din acest moment, nu mai exista cuvinte rostite si nici asteptari si nici sperante. Totul este clar. Nu-i ramane decat sa se apuce de treaba.

Pe rand, a turnat din fiecare ingredient in lighean. A tras puternic aer in piept si a inceput sa framante. Initial incet, parca nevrand sa altereze continutul, si treptat, din ce in ce mai repete.

Visele au inceput sa se amestece cu lacrimile, lacrimile cu amintirile, sperantele cu visele, amintirile cu furia, sperantele cu toate cuvintele nerostite, nervii cu sentimentele, cuvintele nerostite cu dorul, minciunile cu nervii, sentimentele cu orgoliul, furia cu frica, dorul cu emotiile.

Le-a framantat pe toate ore in sir, pana cand mainile au inceput sa o doara si tamplele sa-i transpire. A intors ingredientele pe toate partile, le-a stricat forma, le-a pus cu susul in jos, le-a bulversat si omogenizat.

A framantat temeinic pana afara s-a facut noapte si genunchii au inceput sa-i cedeze. A framantat pana a reusit sa transforme toata dragostea aia mare in cea mai civilizata amicitie posibila.

5 comentarii:

Joanne spunea...

Dragostea nu se transforma niciodata in amicitie... Nu... Poate in ura..

Carmen T spunea...

Cred ca putea sa framante mult si bine...si tot nu crestea aluatu' de-o amicitie:-)

Anonim spunea...

Te-ai reorientat catre S.F.? Radu

Ana spunea...

@ Joanne: Ura..un sentiment mult prea urat, pe care inca nu l-am experimentat.

@ Carmen T: posibil, posibil

@ Radu: :))

Marian spunea...

dragostea alunecă în uitare....