sâmbătă, 19 mai 2012

Unde mortii ei fuge iubirea?

Era o vreme in care credeam ca iubirile nu mor niciodata. Ca toate acele cuvinte frumoase si promisiuni si vise n-au cum sa fie doar in van. 

Mai credeam ca doar o data poti sa-ti doresti enorm sa-ti petreci viata alaturi de cineva si doar o data poti simti nevoia sa protejezi acel suflet cu tot ce e mai bun in tine.

Am crezut toatea astea pana in clipa in care, cu o perna in brate, pe un hol dintr-un apartament din Baba Novac, am plans atat de rau, incat am avut ochii umflati doua zile. 

Am avut convingerea celor de mai sus pana cand am simtit, pentru prima oara, cum e sa-ti fuga pamantul de sub picioare si sangele sa ti se raceasca in vene. 
Mi-am pus increderea in semne si destin si iubire pana cand am suferit prima deceptie in dragoste.

Dupa ce a trecut durerea, am inceput sa inteleg cum mai rau de atat nu poate sa fie. Cum niciodata nu o sa mai sufar atat de rau dupa un barbat, cum niciodata n-o sa mai plang in hohote si mai presus de toate, cum niciodata n-o sa mai trec prin ce-am trecut, sufleteste vorbind.

Inutil spus ca nu a fost asa. Dupa ce viata m-a aruncat prin perioade dragute, amestecate cu pierderi temporare de echilibru, cateva obsesii, iata ca mi-a scos in cale alt specimen. 
Si la asta, la fel ca la primu', am simtit ca El e, doar ca de vreo cinci ori mai mult.

M-am bagat iar in hora si mi-am rearanjat simtirile pe tava. Apoi mi-am frant iar inima si am aflat cum da, poti sa urli mai mult, sa te prabusesti de doua ori mai repede si sa ai sentimentul ca esti prins intr-o capcata, tu cu iubirea ta legata de gat, in timp ce fosta jumatate savureaza capsuni transe-n ciocolata, in fata ta.

Sa va mai spun cum iar am ajuns in stadiul in care cred ca mai rau de atat nu poate sa fie, sau ma repet?

Si ma intreb, de cate ori trebuie sa mai spun "n-am mai simtit niciodata asa" pana cand intr-adevar vorbele astea sa nu se duca la dracu'? 

E chiar obositor sa-ti tot gasesti iubirea vietii tale la diferite intervale de timp. Parol!

7 comentarii:

Scrofina spunea...

In situatia asta suntem multe,nu spun toate ca mai sunt si femei care merg pe ratiune...si eu imi frang inima foarte des si imi jur ca daca viitoare voi fi mai atenta dar data viitoare parca sunt si mai entuziasta...nu stiu, eu cred ca e mai bine sa simtim si sa suferim decat sa trecem prin viata ca gasca prin apa...m-am simti pierduta daca nu m-as mai indragosti...ideea e sa nu-ti pierzi speranta niciodata `Trebuie să suport două sau trei omizi dacă vreau să cunosc şi fluturii.`

SimonaR. spunea...

Este obositor dar o tot cautam cu gandul ca de data asta poate o sa fie ultima oara.

Anonim spunea...

A trea oara-i cu noroc. Ca in basme,printeso. Radu

Ana spunea...

Vezi ca am scris ceva frumos? :)

Eh, nu-mi mai fac sperante. Ce o fi o fi.

Ana spunea...

@ Scrofina: "Trebuie să suport două sau trei omizi dacă vreau să cunosc şi fluturii" - ce-mi place asta!

@ Simona: Este, da..asa ca mai bine nu mai cautam nimic, asteptam :)

Ana spunea...

@ Radu: Nu te-am intrebat unde-ti faci rezidentiatu' si pe ce :)

Anonim spunea...

Ti-am lasat informatiile solicitate pe mail:) Radu