luni, 18 iunie 2012

You've got mail - sau varianta mea de poveste virtuala cu final prost

Nu cred in iubirile ce se intampla in lumea virtuala. Chimia se intampla ochi in ochi si nu intre cuvinte. 

Cu toate astea, nu pot spune ca nu am fost intrigata de tineri ce-si cunoasteau foarte bine farmecul online. La o varsta mai frageda, am acceptat sa ne transpunem propozitiile in realitate.

Nimic demn de mentionat nu s-a intamplat in niciunul dintre cazuri. Usor de explicat cum lumea virtuala nu s-a pupat cu cea reala.

Mi-am invatat de pe atunci lectia - lasa-te agatata intr-un bar, si nu pe blog.

In schimb, recent, cineva care-mi tot dadea peste nas mi-a captat interesul. Sau curiozitatea. E bine spus aici ca pisica a fost intr-adevar omorata de curiozitate.

Si-a inceput un  joc. Ah, de cand nu ma mai jucasem!

Invaluita in Internet, pe teritoriu absolut sigur, ma trezeam extaziata in fiecare dimineata sa vad daca am primit mail sau nu. 

Eram rupta dintr-un film cu Meg Ryan, jur!

Si cum imi trag invataturile din filmele siropoase (bad, bad, girl, I know), mi se parea extrem de amuzant si interesant ce mi se intampla.

Adevarul e ca si lumea virtuala are partile ei bune - pune imaginatia in functiune si te lasa sa-ti faci scenarii care mai de care mai ireale.

Habar n-am cine este acest "cineva". Putea fi Harap-Alb, la fel de bine ca Ochila sau Lungila sau Gerila.

Ce conta era ca flirtul zbura din taste si chimia vorbelor avea ultimul cuvant de spus!

Apoi, cel mai oribil lucru s-a intamplat. Realitatea mi-a intrat in virtual si vraja s-a spulberat.

"You have no mail" - imi zicea casuta. Ce tradata m-am putut simti cand "cineva-ul" meu online-icesc a decis sa puna punct relatiei noastre virtuale. 

Si nici macar nu ajunsesem la second base :)

"Esti o poveste cel putin interesanta si o tentatie destul de mare, dar momentul e cum nu se poate mai prost. Asa ca asta e", mi s-a scris pe final de poveste.

Of, ce Harap-Alb, ce Ochila sau Lungila sau Gerila renunta cand lucrurile devin complicate?


*acest text este un pamflet si trebuie tratat ca atare

Niciun comentariu: