sâmbătă, 23 martie 2013

Nu poti fi sigur de nimic.

Am realizat ca nu poti fi sigur de nimic. Stiu ca poate parea cliseic, dar eu abia acum, la 26 de ani, constientizez in profunzime valoarea acestor cuvinte.

Nu ai nicio garantie, maine dimineata, cand te vei trezi - nu stii daca vei mai avea job, daca cel te langa tine te mai iubeste, daca un prieten nu-si ia zborul, sau daca nu da masina peste tine si mori.

Am crezut in oameni si am crezut si mai mult in oamenii importanti pentru mine. Viata mi-a demonstrat, inca o data, cat sunt de naiva si in clipa in care am observat ca, DA, unele fiinte chiar se schimba radical peste noapte, am realizat ca nu poti fi sigur de nimic.

Imi duc povara unei prietenii ratate si tot nu pot intelege cum cineva si-a schimbat valorile in cateva zile. Mi-a fost o jumatate, ani in sir, si ma doare, ca acum, sa fiu nevoita sa purtam discutii din complezenta. De fapt, nu mai vorbim deloc.

Timpul asta e o mare figura! El iti vindeca rani, maturizeaza, te invata lectii pretioase si imbatraneste.

Nu poti fi sigur de nimic, dar trebuie sa continui sa lupti. Viata derizorie nu este o alternativa.

Tot ce poti sa faci este sa te bucuri de fiecare zi in parte si sa speri ca maine cand te vei trezi - vei mai avea un job, persoana de langa tine te va mai iubi, n-ai mai pierdut un prieten si ca n-ai sa mori.

10 comentarii:

Ioana.. spunea...

..ah, timpul nu vindeca rani, crede-ma! Ranile, netratate la timpul cuvenit, se infecteaza.. Si ai impresia ca "ti-a trecut" , insa NU - e acolo. Si doare mai tare ca niciodata..
" toate la timpul lor! " <--- cat se poate de adevarat.

Oana spunea...

E foarte greu sa mai gasesti oameni de calitate in ziua de azi. Trebuie sa incercam sa realizam ceva singuri,nu cu ajutorul cuiva.

Pauza De Tigara spunea...

oare e posibil si noi sa ne trezim intr-o dimineata schimbati radical, oare de noi putem fi siguri?oare exista vreo motivatie in schimbare?pff..atatea intrebari:|

Maria spunea...

Timpul aduce numai imbatranire ! Ce este viata ? ce este fericirea ? Nea-m nascut fara intentia noastra si cand reusim sa iubim viata ni se ia fara o consultare prealabila !

Andreea spunea...

Aceeasi stare de nesiguranta o am si eu. Desi castig destul de bine, maine pot ramane fara job si cu nimic.

Anonim spunea...

Buna Seara, acesta e doar comentariul unui om ce nu prea are somn si care a cautat pe Google expresia: "jaloanele vietii". In felul acesta am dat peste o poveste de dragoste mai lunga pe adevarul.ro. In fine.. desi sunt cam trecut, nu ma pot abtine sa nu-mi spun si eu parerea. Din pacate, in viata asta nu putem iubi decat o singura data. Nu exista "prima iubire" si nici ultima, exista iubirea vietii tale - din pacate. Restul relatiilor, oricat de mult ne-am stradui, nu se vor ridica niciodata la intensitatea acelei iubiri unice din viata noastra. E lesne de recunoscut iubirea aceea unica.. in ciuda "lipsei de experienta in a iubi cu adevarat". E lesne de recunoscut pentru ca tu lupti cu adevarat pentru aceasta, desi in cele mai multe cazuri nu este nimic "cu greutate" la mijloc (familie, copii, casa). Adica, lupti pur si simplu pentru sentimente. Sunt oameni, foarte putini, care au avut uriasa sansa sa traiasca o viata intraga alaturi de iubirea vietii lor. Insa cei mai multi dintre noi am ratat iubirea vietii noastre si traim cu altcineva si adeseori ne mintim o viata, spunand ca este jumatatea mea. Si daca suntem realisti si nu reusim sa ne mintim prea bine pe noi insine, devenim oameni.. normali, comuni, banali. Daca iti ratezi iubirea vietii tale (si cei mai multi dintre noi facem asa) ai toate sansele sa devii un om "obisnuit". Exista totusi o scapare: Dumnezeu

Ana-Maria spunea...

Ehh...esti o fata foarte sensibila (astea se recunosc intre ele). Trebuie sa ai mare grija (mai mult decat ceilalti din jurul tau) sa nu te lasi prada tristetii si deznadejdii. Este adevarat, oamenii ne dezamagesc asa cum ii dezamagim si noi, fara sa vrem. Dar nu depinzi decat de tine ca sa fi fericita. Au plecat unii? Nu-i nimic, vor aparea altii, de cele mai multe ori mai interesanti decat cei dinainte :) Esti mai puternica decat iti imaginezi, aminteste-ti asta data viitoare cand te impiedici de borcanul cu melancolie :*

Pepi Mustateanu spunea...

Cohelo spune ca abia cand pierzi totul iti dai seamna ca pe lumea asta nimici nu iti apartine de fapt !

Ralu spunea...

nu stiu ce se mai poate face cand pierzi un job, cand pierzi cel mai bun prieten, cand pierzi tot ce ai fost si ramai doar cu frica de zi cu zi ca vei muri..

nouatigaraelectronica spunea...

Asa este..ai foarte mare dreptate. Capul sus si nu inceta sa crezi ca se poate mai bine.